HOTEL DELTA

Obiective turistice din Delta Dunării şi judeţul Tulcea

Golful Musura - rai al păsărilor

Golful Musura este în zilele noastre mai mult o zona lagunară, aproape închisă, situată între gurile de vărsare în Marea Neagră ale Canalelor Sulina şi Chilia. Golful este foarte colmatat şi, deşi oferă impresia că eşti pe mare deschisă, apa este pe alocuri atât de puţin adâncă încât turiştii pot coborâ din ambarcaţiuni ca şi cum “ar călca pe apă”. În interiorul golfului sunt mai multe fâşii de nisip, nişte insuliţe nou formate, pe care se strâng cele mai mari colonii de pelicani şi cormorani din Delta Dunării.

Pădurea Letea – un monument al naturii

Este situată în partea de nord a Deltei, la est de comuna C.A. Rosetti. Doar o parte din suprafaţa totală a pădurii este zonă strict protejată, iar această parte a devenit rezervaţie naturală din 1938. Pădurea se dezvoltă în spaţiul dintre dunele de nisip (cea mai înaltă fiind de 15 m), sub forma unor fâşii late de 10-250 m (haşmacuri) despărţite de spinările acestora. O trăsătură caracteristică a pădurii o constituie multitudinea de plante căţărătoare (viţă sălbatică, hameiul, curpenul de pădure, liana grecească etc.) ceea ce îi conferă pădurii un aspect subtropical.

Pădurea Caraorman - “pădurea neagră” în limba turcă

Pădurea Caraorman se găseşte pe teritoriul administrativ al comunei Crişan iar accesul se face din localitatea Caraorman. Cu o suprafaţă de 2.250 ha, pădurea a fost declarată monument al naturii în anul 1940 şi arie protejată în anul 2000. Pădurea Caraorman este o pădure ridicată pe dune de nisip (înalte şi de 7m), alcătuită din stejari seculari (ce depăşesc deseori 30m), plopi şi frasini dar şi din vegetaţie agăţătoare de tip mediteranean (ex: liane ce pot atinge chiar şi 25m). Aici se găseşte un stejar vechi de aproximativ 500 de ani, cu o circumferinţa de 4m, ale cărui crengi ating nivelul solului şi apoi se ridică iar, fapt pentru care a fost poreclit “Stejarul îngenuncheat” de către localnici. În imediata apropiere a acestuia se află Fântână Vânătorilor, cu o apă extrem de rece chiar şi în timpul verii, şi o reproducere după celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi – Masa tăcerii.

Sulina – oraşul cu cea mai mică altitudine din ţară (3.5 m).

* Farurile din Sulina:
- Farul Vechi, astăzi muzeu - construit în perioada 1869-1870, oferă turiştilor posibilitatea de a vedea la parterul farului fostul cabinet de lucru al scriitorului Jean Bart (1650 – 1702).
- Farul Vechi de pe malul stâng - construit în 1887, indică poziţionarea de odinioară a gurii de intrare pe Canalul Sulina.
- Farul Vechi de pe malul drept - amplasat pe digul de sud, a fost îndepărtat în 1922, pentru a permite începerea lucrărilor de prelungire în mare a digurilor de protecţie a gurii Canalului Sulina, şi a fost reinstalat în 1960 pentru a indica unde a fost cândva gura Canalului Sulina.
- Farul Nou - amplasat aproape de capătul digului de sud al gurii Canalului Sulina şi are o înălţime de 48 metri.

* Biserica ortodoxă "Sf. Nicolae şi Alexandru" – construită în perioada 1910 – 1932, începută de regele Carol I şi terminată de regele Carol al II-lea, biserica este identică cu cea din Munţii Pădurea Neagră din Germania, de la izvoarele Dunării.

* Cimitirul din Sulina – un loc unic şi celebru în lume, unde îşi dorm somnul de veci, laolaltă, prinţi, prinţese (prinţesa Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturdza), piraţi (Ghiorghios Kontoguris, pe piatră lui funerară fiind trecut celebrul semn al piraţilor – craniul cu două oase încrucişate), dar şi creştini de diferite confesiuni, evrei şi musulmani.

Sfântu Gheorghe - ultima plajă sălbatică din Delta Dunării

Plaja, încă sălbatică, este formată din cel mai fin nisip cochilier. Turiştii sunt atraşi aici şi de vărsarea absolut fascinantă a Dunării în Marea Neagră prin braţul Sf. Gheorghe care se desprinde la rândul sau în alte 3 braţe, formând astfel o minideltă , dar şi de Insula Sacalin, pământ nou apărut în 1897 în faţa gurilor de vărsare ale acestor braţe, ce creşte cu aproximativ 7,5 m pe an.

Dunăvăţu de Jos – cel mai îndepărtat loc din Delta Dunării unde se poate ajunge cu maşina

Din acest vechi sat pescăresc se poate ajunge foarte uşor la Lacul Razim dar şi la canalele din apropiere. Aici turiştii pot pescui, fie direct de pe dig, fie din ambarcaţiuni închiriate, sau pot explora multitudinea de canale şi de lacuri din zonă.

Gura Portiţei - tărâmul dintre mare şi deltă

Gura Portiţei este situată pe o fâşie îngustă de nisip între Lacul Goloviţa şi Marea Neagră. Lacul Goloviţa a fost iniţial un golf cu apă sărată care s-a închis în timp datorită depunerii de aluviuni. Apa de aici este una salmastră, adică în curs de desalinizare. Accesul către Gura Portiţei se face cu vaporaşul din localitatea Jurilovca, judeţul Tulcea.

Munţii Măcinului – cei mai vechi munţi din România

Cu o altitudine ce variază între 7 m şi 467 m (Vârful Ţuţuiatu), Munţii Măcinului sunt situaţi în Nord-Vestul Dobrogei iar accesul se poate face de pe drumul naţional 22D, între localităţile Măcin şi Horia şi de pe drumul european E87, între localităţile Măcin-Jijila-Luncaviţa. Datorită potenţialului natural de care dispune Parcul, o gama largă de turişti sunt atraşi aici pentru drumeţii, peisaje, floră, faună, cercetare şi documentare. Pe versanţi sunt prezente diferite etaje de vegetaţie: stepă (la baza versanţilor), păduri dese de gorun, stejar, fagi etc, tufişuri pe culmi iar apoi pajişti de stepă cu aspect alpin.

Cetatea Enisala - cunoscută şi ca Cetatea Heracleea

Cetatea Enisala este singura cetate medievală din Dobrogea care a supravieţuit luptelor ruso-turce din Dobrogea. “Enisala” înseamnă în limba turcă “aşezare nouă”. Cetatea este situată în apropierea satului Enisala, pe cel mai înalt deal între lacurile Babadag şi Razim, de unde se poate observa una dintre cele mai spectaculoase privelişti întâlnite în Dobrogea: câmpuri, mlaştini întinse şi lacuri, care de aici par că nu se mai sfârşesc. Accesul către localitatea Enisala şi cetate se face din oraşul Babadag pe drumul DJ 223A.

Mănăstirea Celic - Dere

Mănăstirea Celic Dere – situată în partea de Nord a Dobrogei, la 25 km de Tulcea, pe şoseaua Tulcea – Bucureşti, între satele Poşta şi Teliţa. Iniţial mănăstire de călugări, ce în anul 1845 au fost strămutaţi lângă balta Saon, mănăstirea devine de maici, aduse din Basarabia. Deosebit, din punct de vedere architectonic, este modul în care a fost construită biserica, practic prin suprapunerea a 2 biserici: una aflată la subsol (scopul iniţial fiind de gropniţă, ulterior slujindu-se aici în timpul iernii) şi cealaltă la suprafaţă, delimitarea lor putând fi observată cu uşurinţă la exterior datorită unui brâu care înconjoară clădirea. În paraclisul mănăstirii se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, îmbrăcată în argint şi poleită cu aur, care a scăpat de două ori din foc, rămânând intactă.

Mănăstirea Saon

Mănăstirea Saon – este situată pe marginea lacului cu acelaşi nume din comuna Niculiţel, la o distanţă de 11 km de Tulcea, pe drumul Tulcea – I.C.Brătianu (spre Galaţi). Ea a fost înfiinţată în anul 1846 prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic Dere. În anul 1930 devine şi această mănăstire de maici, monahii fiind mutaţi la Mănăstirea Cocoş. Aici sunt expuse tot timpul închinării pelerinilor, părticele din Moaştele Sfinţilor Vichente, Maxim Grecul, Inochentie mitropolitul, Epictet preotul şi Astion monahul, bucăţi din veşmintele care au aparţinut Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Cuvioasei Parascheva şi Sfântului Grigorie Decapolitul dar şi o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci. Pelerinii pot admira şi se pot bucura şi de păunii crescuţi aici, făpturi ce impresionează prin penajul bogat şi colorat.

Mănăstirea Cocoş

Situată la 35 km de oraşul Tulcea şi la 6 km plecând din comuna Niculiţel, mănăstirea adăposteşte moaştele a 4 sfinţi mucenici, descoperite în anul 1971 pe teritoriul comunei Niculiţel, primele din ţara noastră : Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte veche, religioasă, în special românească.